Inscrie-te la concursurile aniversare aici:

๐Ÿ“ง Contact me at dumitru9catalina@yahoo.com

30 March 2013

Inima Oceanului

-In fiecare noapte am acelasi vis: sunt in camera mea din casa de pe plaja, unde am crescut. Insa dincolo de fereastra mea, e oceanul, cu pestii, algele, meduzele si alte fapturi. Trebuie sa am vreo sase ani si se pare ca dorm, dar totusi reusesc sa fiu martora la toate aceste lucruri. E ca si cum intreaga casa s-ar fi scufundat pe fundul oceanului. Deodata, ea se apropie de fereastra si ma priveste. Cu parul rosu, ochii albastri si... coada de peste.  O recunosc si ma trezesc speriata.


Doctorul Hart ma priveste ganditor, cu mana pe barbie, asa cum obisnuiesc psihologii.

-Desigur intelegi ca visul tau face referire la o poveste pentru copii: Mica Sirena. Iar dincolo de asta, trebuie sa fie nevoia de eliberare a eului, prin intermediul dorintelor tale din copilarie. Asa cum stii, dorintele noastre din copilarie nu ne parasesc de-a lungul vietii noastre de adulti. Iti amintesti acel lucru pe care ti-l doreai cel mai mult in copilarie?

-Da, trebuie sa aiba legatura cu medalionul cu inima de cristal al bunicii. E o mostenire de familie, iar visele mele repetative au inceput chiar in momentul in care am intrat in posesia lui. Desigur, intelegeti ca pentru un copil, medalionul era de o frumusete fantastica si misterioasa, exercitand o fascinatie extrema asupra imaginatiei mele. Exista chiar si o legenda a lui legata de istoria familiei. Aceasta poveste e spusa de sute de ani in familia mea: se pare ca suntem atat urmasi Atlantisului cat si ai Regatului Navarrei, iar sirena care apoi a trait ca si om pe pamant a luat un sigur lucru cu ea din lumea apelor, doar acest medalion, numit Inima Oceanului.
Sedinta se incheiase si de data aceasta brusc, fara prea multe concluzii. Imi recomandase sa vizitez casa de pe plaja, ca un exercitiu terapeutic. Asa ca, luandu-mi doar strictul necesar, m-am decis sa petrec sfarsitul de saptamana acolo. Se inserase devreme, dar seara era destul de calda, asa cum e de obicei vara. Medalionul pe care il purtasem zi de zi, din clipa in care il mostenisem, arunca reflectii albastre si violete inapoi catre razele apusului de soare.
Nu era deloc linistitor pentru mine sa stau atat de aproape de ape, in special, pentru ca, in mod ciudat, eu nu reusisem niciodata sa invat sa inot. M-am asezat totusi pe plaja goala sorbind dintr-o sticla cu apa minerala.
Curand se innoptase complet si puzderii de stele isi revarsau luminile in apele oceanului. In clipa aceea am auzit o voce. Din luminile care se reflectau fantastic in valurile calme, sau poate din spuma marii, apare ea, aievea, aratand la fel ca in visele mele.
 Mi-era imposibil sa ma misc din acel loc. Totusi, nimic nu ma mira.
Cand iesi din valuri, coada de sirena i se transformase. Acum statea in fata mea. Zambea si vocea ei parea fantomatica.

-Sirenele traiesc pentru totdeauna. Dar oamenii nu. Asa ca mi-am inchis sufletul nemuritor intr-un cristal nascut pe fundul oceanului. Aceasta e povestea pe care o stii. Medalionul, ales de mine din sute de comori ale oceanului, era menit sa ajunga din nou la mine, atunci cand voi renaste. Pentru ca timpul nostru, nu e masurat ca al oamenilor. Eu sunt tu. Dar nascandu-te om, trebuie sa fi uitat totul. De aceea am dorit ca acest medalion sa ajunga la tine, adica, sa ajunga la mine din viitor. Inima Oceanului e inima mea. Acum sufletul meu e liber din nou. Acum ne putem intoarce in lumea apelor, acea lume pe care ti-o amintiesti in vis.

Ca prin vis, o vedeam cum se transforma in lumina si apoi dispare. Clipind des, am inceput sa-mi amintesc: castelul de perle, surorile mele, momentul cand l-am cunoscut pe el, in acea furtuna cumplita, ziua cand am parasit propria lume pentru a-mi urma inima si cristalul in forma de inima, cel mai frumos cristal din intreaga imparatie a apelor. Pe care apoi l-am dariut fiicei mele. Si ea l-a daruit fiicei ei.
Timpul se desfasura fantastic in fata ochilor mei.
Marea ma chema hiptnotic.

A doua zi, m-am trezit pe plaja inca pustie. Tineam medalionul strans in palma. Mi-am indepartat cateva suvite ude de pe fata si am privit apele racoroase ale oceanului. Nu-mi aminteam nimic altceva.
Poate ca a fost doar un vis.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2013