📧 Contact me at dumitru9catalina@yahoo.com

30 November 2011

Termenul de valabilitate al produselor cosmetice



O mare problema in achizitionarea produselor cosmetice   de orice fel o reprezinta termenul de valabilitate (care, din pacate, de multe ori lipseste cu desavarsire), iar uneori trebuie sa ne multumim cu o exprimare vaga de genul "termen de valabilitate 2 ani" fara sa avem vreo idee despre data cand a fost produs.

Asadar, ce trebuie sa stim despre termenul de valabilitate al cosmeticelor, inainte de a le achizitiona cu incredere din magazine...



In primul rand, in conformitate cu LEGEA nr.178 din 18 octombrie 2000 privind produsele cosmetice, Art. 13. - (1) Produsele cosmetice vor fi comercializate numai în recipiente şi/sau ambalaje inscripţionate vizibil, lizibil şi cu caractere care nu se şterg uşor, indicându-se următoarele date:
i) lista cuprinzând ingredientele care fac parte din compoziţia produsului cosmetic, în ordinea descrescătoare a greutăţii în momentul încorporării lor; această listă este precedată de cuvântul ingrediente.

(2) În cazul unor recipiente sau ambalaje de dimensiuni reduse, datele prevăzute la alin. (1) lit. f) şi i) se pot înscrie pe o etichetă, banderolă sau prospect, care va însoţi în mod obligatoriu produsul.

a) denumirea firmei;b) adresa la care are sediul în România fabricantul, respectiv importatorul;c) ţara de origine pentru produsele din import;d) conţinutul nominal în momentul ambalării produsului, indicat în greutate sau în volum, exceptând ambalajele ce conţin mai puţin de 5 grame sau mai puţin de 5 mililitri, eşantioanele gratuite şi dozele unice; în ceea ce priveşte ambalajele în care se comercializează produse într-un ansamblu de bucăţi şi pentru care indicarea greutăţii sau a volumului nu este semnificativă, conţinutul poate să nu fie indicat, dar se va menţiona pe ambalaj numărul de bucăţi; această menţiune nu este necesară atunci când numărul de piese este uşor de determinat din exterior sau dacă produsul este comercializat în mod uzual ca unitate;e) termenul de valabilitate înscris prin cuvântul expiră, urmat de dată sau de detalii privind locul de pe ambalaj unde se află inscripţionată data expirării, exprimată prin lună şi an, în această ordine, în cifre arabe. În cazul produselor cosmetice cu o valabilitate mai mare de 30 de luni indicarea termenului minim de valabilitate nu este obligatorie;f) instrucţiunile de conservare, utilizare şi îndepărtare, inclusiv pentru produsele cosmetice de folosinţă profesională;g) numărul lotului de fabricaţie, după caz, marcat pe recipient sau pe ambalaj ori o indicaţie care să permită identificarea produsului;h) categoria de produs cosmetic, exceptând cazul în care aceasta rezultă din prezentarea produsului.

Daca produsul nu prezinta cele indicate mai sus, atunci firma producatoare nu e interesata de sanatatea clientului daca nu respecta cele prevazute prin lege si sfatul meu ar fi sa evitam sa achizitionam produse necorespunzatoare, ca sa nu avem surprize neplacute mai tarziu.



Apoi, indiferent de data de valabilitate inscrisa pe amabalaj mai trebuie sa luam  in considerare cateva reguli. Termenul de valabilitate se calculeaza din momentul desfacerii unui produs, dar nu trebuie sa depaseasca termenul inscris pe ambalaj. Daca produsul e cumva compromis (desfacut, testat anterior, sigilat necorespunzator) nu ne mai putem ghida dupa data lui initiala de valabilitate.De evitat!

Pe eticheta  majoritatii produselor cosmetice termenul de valabilitate este de la 1-3 ani, însă din momentul desfacerii produselor trebuie  folosite în termen de  3 – 12 luni.

Fondul de ten și pudra, se pot păstra pâna la 1 an, după aceea ar fi bine să renunțați la ele, deoarece pot cauza alergii, erupții pe piele, uscarea pielii.

Fardul de pleoape și cel de obraz, le putem folosi maxim 1 an. În timp, ele încep să se usuce și pierd din eficacitate și strălucire. Dacă le folosim prea mult timp, ele ne pot cauza infecții, coșuri pe față.

Rujul și  luciul de buze  se pot păstra 3 luni. După această perioadă ele ne pot provoca alergii, herpes, uscarea buzelor.

Rimelul se folosește maxim 3 luni, deoarece el intră în contact cu zona ochilor. Creionul dermatograf, tușul se pot folosi între 3 – 6 luni. Atentie marita si la fardurile de ochi care se pot folosi maxim 3 luni!

Crema de față, crema de ochi, cremele de corp se folosesc între 3- 6  luni, după această perioadă ele pot provoca alergii.

 TIP:   Trebuie  sa incercam, pe cat posibil, sa tinem majoritatea produselor cosmetice intr-un dulapior din frigider. Rujul, fondul de ten, creionul dermatograf, cel pentru conturul buzelor sau cremele pentru ten rezista mai mult si mai bine daca stau la o temperatura scazuta.

Pentru a vă feri de infecții și alergii, încercați să nu vă împrumutați cosmeticele prietenelor. O dată pe săptămână curățați-vă pensulele de machiaj. Întotdeauna după folosire închideți produsele cosmetice. Și, cel mai important lucru: aruncați produsele cosmetice pe care nu le folosiți!

Un alt ajutor pentru produsele care nu au inscriptionate termenul de valabilitate il poate constitui site`uri de genul  http://checkcosmetic.net/. Acest site nu are în baza de date toate companiile producătoare, dar cu siguranță puteți beneficia de avantajul de a ști termenul de valabilitate al unui produs , folosindu-va doar de codul pe care orice produs cosmetic il are inscriptionat destul de lizibil.

Mai trebuie amintit sa fiti atente  atunci cand testati produsele cosmetice din magazine, sa nu o faceti direct pe fata, buze etc, ele prezentand un grad mare de risc.

3 comments:

  1. bine ar fi daca am verifica regulat termenele de valabilitate..sunt multe persoane care nici nu stiu cum sa citeasca un termen

    ReplyDelete
  2. fiind reprezentant avon de multe ori am fost intrebata cand expira un produs ca nu era trecut...dar era capacelul cu 6 sau 12..

    ReplyDelete
  3. ar trebui mai multa educatie in acest sens pe tema aceasta

    ReplyDelete

Leave a comment with your opinion or just copy and paste one of these hearts ♡ 💗 💙 💟 💛 ❤