📧 Contact me at dumitru9catalina@yahoo.com

05 January 2016

Warm Sweater Dresses You Must Have

 Erau vremuri când evitam cu orice preț puloverele. Nu le suportam deloc (mai ales pe cele de lâna,nu-i așa?) și preferam să mă îmbrac în câteva straturi decât să optez pentru un singur pulover sănătos de iarnă. Desigur,că orice om, aveam și eu multe "păsărele",însă din fericire sau din nefericire, cu totul altele decât acum. Dar chiar și atunci, pe vremea când uram visceral (și fără motiv) puloverele de iarnă, tot am făcut o mică excepție: o rochie-pulover, pe care nici nu știu de ce îmi picase, pentru că era maro și eu (încă) detest această culoare. 

 Eu am un top serios al culorilor pe care le evit, mă deranjează și nu mă împac deloc: 
  

  •  Portocaliul viu; 
  •  Maro 
  •  Verde (acel verde maroniu și anost); 
  •  Galben (bine, pe galben nu-l urăsc, dar nu mă avantajează de nici o culoare și l-am exclus sistematic din viața mea). 

 Dar revenind la povestea cu rochia pulover, eram cât se poate de fascinată de ea, deși nici nu știu dacă era rochie-pulover sau pur și simplu era doar un pulover care îmi venea total întâmplător foarte lung și mare, însă destul de mulat. Vorbim de anii mei de liceu și nu îmi amintesc pe acele vremuri că altcineva să aibă rochie-pulover sau măcar să există acest concept. În schimb, am prins de când eram mică modă colantilor- aceia care erau exclusiv în culori fosforescente și, deși nu mă omoram după nuanțele disponibile, stilul colant + rochie pulover sau pulover mai lung m-a încântat foarte mult. 

 Ei bine, iată de ce e interesantă rochia-pulover: 

  

  •  O poți purta iarna fără să mori de frig împreună cu o pereche de dresuri groase, cu model; 
  •  O poți purta la fel de bine și cu leggings/colant, care se potrivesc de minune la cizmele de iarnă; 
  •  O poți purta la fel de bine și la skinny jeans/ skinny pants; 
  •  Și, da e momentul să scoatem din dulap șosetele lungi :) 

 Iată ce modele sunt cu adevărat ispititoare pentru mine: 

Hi girls!
Quick question: do you like or do you love Sweater Dresses? Are you looking for cheap women winter sweater dresses online? You don`t have to worry, it`s crazy sale everwhere and it` sure to find some cool fall collection! As for me, I love these dresses for being so comfi and warm, while still making you to look fantastic! 
My favourite ones are black, red, assimmetric, woolen or cotton, or candy colour sweater dresses. I did manage to put together some of the best of these year`s fall ladies sweater dresses sale online and some of the sweater dresses christmas sales online for you to easy pick. 

(Galerie Foto):






Want to see more of these lovely items? Please check out my Winter Inspiration Board on Pinterest, or just Click on this link to Romwe`s Sweater Dress:

Follow Kaiyo Aino's board Winter Inspiration on Pinterest.



Kisses!


Please follow me :



Vote my Looks:

3 comments:

Leave a comment with your opinion or just copy and paste one of these hearts ♡ 💗 💙 💟 💛 ❤