Inscrie-te la concursurile aniversare aici:

๐Ÿ“ง Contact me at dumitru9catalina@yahoo.com

23 February 2012

Concursuri si giveaway`uri. Teapa sau nu?

Citesc bloguri beauty de foarte mult timp. Nu sunt genul comentatorului activ si cred ca multe bloggerite nu au nici o idee ca le urmaresc. Nu stiu exact de ce am luat decizia de a-mi exprima parerea in acest domeniu, dar am avut convingerea ca pot ajuta cu cateva sfaturi si experiente personale. Totusi, comunitatea Beauty nu mi se mai pare mediul prietenos, asa cum il vedeam inainte, ca simplu cititor. Asa ca m-am decis sa fac aceasta postare, fara intentii acuzatoare sau ofensatoare la adresa cuiva. E o postare nascuta dintr-un fel de dezamagire...


Cred ca e cel mai discutat subiect in blogosfera in ultima vreme: sunt concursurile si giveaway`urile organizate online tepe sau nu?
Of course, pareri sunt destule. La fel si acuzatiile. Unele justificate. Altele nu.
Si foarte multe nemultumiri...
Am participat la destule giveaway`uri si concursuri si in calitate de posesoare de blog, cred ca inteleg mai multe puncte de vedere si cred ca va pot oferi o parere destul de realista. In primul rand, ceea ce e evident, concusurile/GA`urile sunt organizate de site-uri sau bloguri pentru a-si recompensa cititorii. Discutiile despre beneficiile enorme pe care le are un blog de pe urma unui GA/concurs, sunt mult exagerate. Da, iti poti atrage o suma de 20-50 de "cititori noi" , dar un blog fara un continut real, nu ii va pastra. Asa ca nu o consider o "mare afacere". Nu ma intelegeti gresit!! Apreciez fiecare like si fiecare incurajare, ca si fiecare persoana care intra sa imi citeasca blogul. Daca am continuat sa postez zilnic, e datorita celor care ma citesc. Si le multumesc pentru asta. Dar 20 de persoane care vor intra pe blog doar cu ocazia unui GA, o data in viata, nu reprezinta nici un castig personal. Referitor la argumente legate de beneficiul adus de traficul de pe blog, poate ati observat ca multe bloguri, in special cele care au o oarecare "vechime", nu beneficiaza (financiar) de aceasta optiune. Poate ca exista exceptii. Nu voi comenta in acest sens.
In ciuda tuturor acestor argumente, eu consider ca o bloggerita, organizeaza un concurs/GA pentru a-si recompensa fanii. Si atat.
Apoi sunt mii de acuzatii in priviinta alegerii castigatorului...
Chiar si mie mi s-a intamplat sa castig un GA, ca apoi fata care l-a organizat sa fie acuzata ca ma "cunoaste"...
 Nu stiu daca ati observat, dar cele mai multe site`uri nu prezinta o asa mare transparenta ca si blogurile. Nu cred ca exista GA, unde sa nu fie prezentate cel putin listele cu cei inscrisi, si poze cu alegerea castigatorului, insotita de ora si data extragerii/ sau un video. Restul concursurilor de pe site-urile de domeniu, prezinta doar o lista cu castigatori, fara sa se precieze daca a fost cineva eliminat, daca a fost facuta vreo verificare legata de respectarea conditiilor, cine a extras castigatorii etc. Cu toate astea, nu am vazut o aceeasi atitudine  neincrezatoare, ca in priviinta concursurilor de pe blog.
Lucrurile ar trebui sa se prezinte ceva mai simplu:
  • Pasul 1:Citesti un anume blog
  • Pasul 2: Blogul anunta un concurs/GA
  • Pasul 3: Daca persoana care scrie bogul, ti-a castigat increderea, atentia, admiratia etc si iti doresti premiul, te inscri
  • Pasul 4: Daca din diverse motive, ai indoieli legate de persoana care scrie blogul, ti se pare neserioasa, e normal sa NU te inscri la acel concurs. Punct! Orice obiectie ulterioara la adresa caracterului si onestitatii persoanei care a organizat respectivul concurs mi se pare nula. 
  • Pasul 5 : Mai revino din cand in cand pe blog ca sa verifici daca ai castigat. E adevarat ca timpul e limitat pentru toata lumea, dar e foarte neplacut pentru cel care organizeaza GA sa alerge dupa castigatori!
  • Pasul 6: Daca ai castigat, adu-ti aminte, daca nu sa multumesti, macar sa anunti ca ai primit premiul si ca totul e ok!
Pana aici am semnalat care consider ca sunt greselile de atitudine cand participi la un GA/concurs. Evit sa comentez la adresa persoanelor care vaneaza GA`uri si eventual se inscriu dupa 10 conturi, sau care, in mod intetionat se inscriu gresit. Vreau sa cred ca acestea sunt doar exceptii si atat.
La adresa persoanelor care organizeaza concursuri, am observat si cateva greseli!
  • In primul rand, am observat ca, din dorinta de a bucura cititorii, unele fete au inceput "goana dupa sponsori". De aici rezultand si o multime de intamplari nefericite, legate de sponsori care uita sa isi tina promisiunea. Si daca un concurs aduce un beneficiu minim si provizoriu unui blog, nu acelasi lucru se intampla si cu produsul/ brandul promovat la respectivul concurs! Pot sa amintesc fara sa ma gandesc prea mult destule firme de care nu as fi auzit niciodata daca ele nu ar fi fost promovate pe bloguri. Totusi, din cauza atitudinii gresite adoptate de unele bloguri, de a cauta sponsorizare, s-a creeat aceasta situatie in care anumiti sponsori, incep sa considere ca defapt ei va fac vreo favoare! In fond, balta are pesti, si sunt destule bloguri care ar fi fericite sa accepte situatii incerte. Cum mi se pare firesc?  Sponsorul sa abordeze un blog, in vederea unei colaborari. Vei avea apoi dreptul sa iti oferi parerea sincera despre respectivul produs, nefiind obligat in nici un fel sa faci un review nerealist.
  • Daca e un concurs sponsorizat, acesta nu ar trebui sa fie facut cu un sponsor care iti e necunoscut (cu care nu ai interactionat precedent). Pentru orice concurs organizat pe blogul personal, trebuie sa iti asumi un grad de responsabilitate. Stiu cateva cazuri in care sponsorul nu si-a onorat promisiunea, iar cei care au organizat concursul la ei pe blog, au ridicat din umeri, spalandu-se pe maini de orice vina. Nu e ok sa anunti "super concurs in colaborare cu firma X, care e absolut extraordinara, cu produse nemaipomenite" si apoi sa afirmi ca ai fost pacalit. Poate vina nu e a ta, dar responsabilitatea iti apartine pentru tot ce alegi sa postezi pe propriul blog. In acest fel iti vei pierde credibilitatea si vei dezamagi mai mult decat un castigator care nu isi va mai primi premiul.
  • Nu am constatat nici un fel de favoritisme la concursurile organizate pe bloguri pana in prezent. In primul rand, premiile nu sunt apartamente si masini. Nu vad nici un motiv obiectiv pentru care, cel care organizeaza si-ar dori sa premieze pe cineva anume. Plus de astea, un procent foarte mare din concursuri sunt organizare pe cheltuiala proprie/ sau premii care pot fi alese de persoana care castiga. Nu vad motivul pentru care cineva face efortul de a cumpara premiul, a organiza concursul, a face liste kilometrice, a verifica inscriere cu inscriere, doar pentru a se razgandi si a oferi premiul cuiva anume. 
  • Multe fete sunt agasate de intrebari de genu cand se anunta castigatorii. Ei bine, aici nu sunt chiar de acord cu ele. Daca cineva s-a inscris la concurs si urmareste cu sufletul la gura rezultatul, mi se pare ca ar fi un cititor destul de fidel, doar putin nerabdator. Aici mai e si greseala unor fete care nu aleg castigatorii pe data X, asa cum au promis (ceea ce e ok, nu suntem roboti), dar nici nu anunta ca vor amana. In momentul cand cititorul tau intra 3 zile la rand si nu vede nimic legat de concurs, se va gandi ca ar putea fi ceva neinregula.
Pentru cei care nu stiu, organizarea unui concurs implica mult mai multa munca decat va imaginati si mult timp... Pentru fetele care verifica inscriere cu inscriere, anunta greselile si dau la dispozitie timp pentru a le indrepta, am tot respectul. Evident se straduiesc sa pastreze transparenta acestor concursuri si sa multumeasca pe toata lumea. In acelasi timp, tind sa sanctionez si persoanele care aduc comentarii nepotrivite de genul "pentru o oja de 5 lei, vrei o mie de conditii" sau "absolut injositor sa oferi produse nesigilate". Pentru asta e un singur raspuns: nu iti convine, NU participa! Eu personal apreciez si doar initiativa in sine, de a rasplati cititorii. E absolut irelevant daca premiul costa milioane sau 5 lei!! Apreciez si simpla atentie cu care au fost impachetate premiile! Nu este o afacere "iti dau like, imi dai premiul de nu stiu care suma"! E o initiativa frumoasa din partea fetelor pe care iti place sa le citesti. Atat!

19 comments:

  1. sunt de acord cu tot ce ai scris :)

    ReplyDelete
  2. adevarat ce ai scris...eu nu prea particip la Ga-uri , am participat cam la 20-30 in 2 ani si am castigat 3...cred ca fetele le fac corect , avand in vedere proportiile...am participat de curiozitate mai mult...adevarat , daca sunt conditii multe , renunt , mi se pare ca ma impinge cumva la ceva ce nu vreau ( sunt taur :))) ) , de ce trebuie sa postez pe FB ..poate nu vreau cont acolo...ma rog , fiecare face cum crede...in esenta , imi par corecte !

    ReplyDelete
  3.  Asa e, dar ce-i drept e firesc sa existe un minim de conditii! Majoritatea nu sunt grele sau numeroase. Eu nu am nici o problema cu share`uitul, chiar dau share si la concursuri la care nu ma inscriu! Mi se pare ok sa dau vestea mai departe. O singura data mi s-a intamplat sa fiu descalificata pentru ca nu am postat despre concurs pe blog(conditie care nu am inteles ca e obligatorie, ci facultativa in sensul sa distribui cum cred eu). Mi s-a parut putin aiurea, cum ai zis si tu, senzatia de a fi  impus ce sa postez pe blog. Mai ales ca mi se pare mai eficient un share pe facebook decat o postare pe blog! E totusi un blog destul de nou si nu am o mie de cititori...

    ReplyDelete
  4. ai dreptate in ce ai spus tu, eu cred ca toate fetele care organizeaza GA-uri sunt corecte si fac multe eforturi pt. a-si recompensa cititorii.
    multumim pt. postarile voastre ca fara voi noi nu am fi informate despre multe produse
    succes in continuare

    ReplyDelete
  5. foarte adevarat tot ce ai scris, bravo ! 

    ReplyDelete
  6. Eu as adauga ceva totusi daca imi permiti , am observat nu de putine ori ca unele fete sa castige de 2-3 ori pe saptamana(ceea ce mi se pare mult) asta nu ridica ceva intrebari ? sa fie ele atat de norocoase ? sau mai este ceva la mijloc ?
    Inca ceva care mi-a atras atentia este faptul ca multe dintre castigatoarele giveaway-urilor au blog as da un procent de 70 % , o sa ma intrebati ce ar avea de castigat nu ?  pai sa zicem ca eu un ''neica nimeni'' am un blog mic , nou si nu am prea multe vizite buuun si acum vad ca la un concurs organizat de mine s-a inscris si tipa x care are blogul y cu foarte multe vizualizari zilnice si comentarii si ce zic ? i-a sa ii dau ei premiul cu siguranta va scrie despre generozitatea mea pe blog-ul ei si asa se va duce vorba cine sunt facandu-mi reclama si etaland seriozitatea mea etc.    Asta e doar punctul meu de vedere si spun doar ce am observat  eu din afara, din fericire sunt si fete care nu fac nici o scamatorie , am toata stima pentru ele.

    ReplyDelete
  7.  Si eu am obsevart diverse coincidente. Dar, ca obiectii as spune, ca eu cand am organizat Ga, fiind un blog total anonim, cu cativa followers, cand am verificat 30 de inscrieri, a fost foarte greu sa retin care din cei care au participat erau posesori de blog. Plus din blogurile vechi, mari etc, foarte rar am vazut sa participe la Ga`ul unui blog mai mic, de care poate nici nu a auzit. In plus de asta, Gfc meu personal e "Dumitru9catalina", nu Kaiyo Aino, iar daca ma inscriu la cineva, nu stiu daca acea persoana isi poate da seama ca detin sau nu Blogul Kaiyo Aino. In plus de asta, dupa ce ai facut deja listele, ai facut print screenuri, e foarte aiurea sa dai random de o mie de ori, pana chiar iese numarul castigator(posesesoarea unui blog). Serios, incearca random, sa vezi cat efort e necesar ca sa iasa un anume numar. Deci nu stiu daca cineva ar face acest efort, riscand ca totusi blogul ala mare, sa nu scrie despre premiul primit de la tine, ci doar sa iti dea un mail cu multumesc! Nu zic ca e exclus sa se fi intamplat si asa...dar nu prea se merita..

    ReplyDelete
  8. O Zi Ca Toate CelelalteFebruary 23, 2012 at 8:09 PM

    total de acord!!!like and share

    ReplyDelete
  9.  In plus de asta, am observat multe persoane care castiga foarte des. Poate as fi ridicat din spranceana, daca nu s-ar fi intamplat sa am acele persoane in listele de facebook si sa observ, ca nu  numai ca nu detin bloguri, dar nu vad sa aiba vreo legatura cu organizatorii concursurilor.  Concluzia mea? Unii pur si simplu au forte mult noroc. Au fost si bloggerite care recunosteau ca castigat 2-3 premii in aceeasi zi(pe bloguri diferite). Cand anunti asta public si te mai si bucuri excesiv, e clar ca nu e nimic la mijloc decat noroc. Si tot ca un comentariu as mentiona ca multe din bloggerite au renuntat ulterior la unul din premiile castigate in favoarea altui castigator. Sincera sa fiu, indiferent de norocul meu (nu prea mare), in prezent nu suspectez nici un blog de astfel de practici. Nici din cele mici si noi. In plus, o persoana care se inscrie la 20 de GA`uri are mai multe sanse sa castige macar unul din ele, pe cand o persoana care se inscrie doar la unu, are logic vorbind mai putine sanse.

    ReplyDelete
  10. Ma bucur pentru ca ai scris textul asta. Eu am un draft de prea multa vreme si nu ma apucam sa termin, ca mereu apareau chestii noi. Iti dau dreptate cam in tot ce ai scris. Intr-un fel, mi se pare trist ca, pentru unele persoane, vanatul GA a ajuns o ocupatie. 
    Pe de alta parte, pentru mine, ca autoare, e important sa le arat cititoarelor mele dragi pretuirea si asa. Nu m-am gandit niciodata la valoarea premiului, am oferit ce folosesc eu si imi place si am putut sa achizitionez, la momentul respectiv sau la ce imi prisosea, dupa ce am intrebat, initial, pe Facebook. La ultimul GA, cel de pe Facebook, a fost ceva... Stiu ca-s oameni care habar n-au la ce participa. Dovada? S-au mai inscris si dupa o saptamana de la incheierea GA, desi specificasem clar ca s-a incheiat. Am primit si comentarii, la GA cu Seventeen - produse pe care eu le ador -  ca ofer ieftinaciuni pentru o mie de conditii, fara sa-si fi aruncat ochii macar pe conditii si sa vada ca tot ce avea de facut era o miscare de mouse. in fine, lumea merge inainte si ce e cel mai important pentru mine este ca am cunoscut persoane extraordinare, printr-un simplu blog. Nu am sa o uit niciodata pe castigatoarea unuia dintre GA. Cand ne-am intalnit sa-i dau premiul, mi-a oferit, la randul ei, un cadou. In fine, ce voiam sa-ti spun e ca te citesc cu drag, desi nu cred ca am comentat pana acum si ca am fat o multime de lucruri interesante de la tine :D

    ReplyDelete
  11.  Ma bucur ca ai avut si experiente placute. Cat despre persoanele care nu sunt prea incantate de "o mie de conditii de inscriere", as spune ca au si ele dreptatea lor. Pe de alta parte, as incuraja chiar, ca la GA`uri sa existe cat mai multe conditii. IN felul acesta, persoanele care se inscriu de pe o mie de conturi vor fi descurajate. Plus de asta, cand verifici un singur cont(ori gfc, fb , twitter)  nu poti sa afli efectiv identitatea persoanei inscrise. In momentul cand verifici mai multe conturi ale aceleasi persoane inscrise,vezi mai usor inscrierile asemanatoare si ca nume de fb, sau asemanarea de conturi!
    E mai problematic cu cititorii care nu detin conturi de facebook sau pe alte site-uri de gen si care nu se pot inscrie din cauza acestor conditii, desi sunt cititori fideli si activi. Problema e intr-adevar putin complica aici.
    Cat despre cei care fac comentarii urate, eu presupun ca sunt exact aceia care si-ar fi dorit sa se inscrie de pe 10 conturi si nu le convine ca li s-a luat aceasta posibilitate. Oricum sunt convinsa ca cei va citesc cu drag nu ar face astfel de comentarii. Si da, stiu ca ne afecteaza pe toate aceste comentarii rautacioase... Nu avem ce face, din pacate.

    ReplyDelete
  12. Hei ,ma bucur mult ca ai scris acest articol! ai perfecta dreptate!Eu nu am avut ocazia sa fac decat un giveaway si am intampinat o gramada de probleme...unele fete au cont de fb special creat pentru giveawayuri ceea ce mi se pare cam ciudat,contruri setate pe privat,si asa mai departe...
    insa trebuie sa avem rabdare si speranta! ;))))
    te pup

    ReplyDelete
  13. eu recunosc am aflat de blog-ul tau printr un GA, dar de atunci am inceput sa ti rasfoiesc blog-ul si sa citesc postari mult mai vechi, si chiar am capatat curajul sa comentez, poti sa ma consideri un fan de al tau <3

    ReplyDelete
  14. ai dreptate in ce ai spus tu

    ReplyDelete
  15. multumim ca te gandesti la noi

    ReplyDelete
  16. 10 GA intr o lunan!!! nu am mai vazut nicaieri!!!

    ReplyDelete
  17. sper sa am noroc si eu, imi doresc ff mult sa castig si eu :)

    ReplyDelete
  18. cred ca acele concursuri de pe facebook sunt mari tepe..mai ales care ofera telefoane gen iphone 5, samsung s3

    ReplyDelete

Iti multumesc pentru vizita si te invit sa iti spui parerea aici /Leave a comment here: