Frumusetea se invata

Nu ne nastem pur si simplu frumoase. Frumusetea se invata...

Era genul de diva eleganta; adora matasea si dantela cu o usoara atingere de vintage, broderiile si cristalele. Avea o frumusete nelumeasca, o privire visatoare si un zambet politicos, abia schitat; parul blond, lung, artistic-neglijent si o tinuta impecabila in orice moment al zilei. Mi se parea perfecta. Asemeni nimfelor, ea parea din alta lume.
Cand am vazut filmul Malena, am inteles ca unele femei au acel je ne se quois, o feminitate rafinata si totusi simpla si naturala; si darul de a fascina prin simpla lor prezenta.
Nu a mirat pe nimeni, cand din multimea de admiratori l-a ales pe el.

A urmat o ceremonie frumoasa, discreta si de bun-gust. Rochia alba, dantelata, o transformase intr-o adevarata viziune: fericita si zambitoare, ea il privea in tacere.
Stiu ca orice femeie e frumoasa in ziua nuntii ei, dar ea radia pur si simplu fericire, caldura interioara, mister.
Ma gandeam ca daca perfectiunea exista, atunci cu siguranta se intrupase in aceasta zi.
Ma fascina atentia ei la detalii: matasea rochiei, colierul simplu, buchetul din irisi albi, pantofii ca doua bijuterii de cristale.

...

Anii au trecut, iar ea se transformase intr-o frumusete retro, la fel de incantatoare si misterioasa cum o stiam. Blandetea si frumusetea ei au capatat o stralucire si mai calda odata cu nasterea primului copil: o fetita de-o frumusete deosebita, mica si blonda, cu privirea curioasa, dar cu aerul de mica domnisoara. In fiecare zi isi purta mandra rochitele pastelate tinandu-se de mana mamei sale. Rasucind usor umbreluta alba de dantela, parea un inger al puritatii.

Intr-o zi, i-am marturisit ca pentru mine, ea e imaginea perfectiunii: femeie, sotie, mama; un model de feminitate si bunatate. Am intrebat-o care e secretul ei. Iata ce mi-a raspuns:
"Mama a murit atunci cand aveam trei ani. Adevarul e ca nu mi-o amintesc deloc, imi spuse ea intristandu-se. Dar intr-o zi am descoperit cateva poze cu ea. Ii semanam foarte mult, dar ea, cu chip slavon si aer princiar, parea o zeitate de neatins. Tot ce aveam erau acele cateva poze, dar de aici, in imaginatia mea, ii construisem deja mental portretul. Frumusetea ei trebuie sa fii fost reflexia unui suflet curat.

Nu ne nastem pur si simplu frumoase. Frumusetea se invata. Se invata de la toate lucrurile care ne fac fericite. Un strop de parfum, dantela ascunsa a jupei care ne mangaie pielea, colierul de perle albe plin de istorie al bunicii, un trandafir primit pe neasteptate. Secretul, marele secret, sta in toate aceste lucruri pe care, uneori, uitam sa le apreciem. Adevarul e ca, nu trebuie sa cautam prea mult un motiv care sa ne faca sa zambim.
In fiecare dimineata, privesc chipul angelic al fiicei mele si nu-i asa, ce altceva mi-as putea dori mai mult? O viata traita frumos e semnul adevaratei frumuseti. 
Ca femei, ne luam puterea din iubire: oamenii pe care ii iubim si care ne iubesc; un buchet de ghiocei cules de fiica mea; si de ce nu, o pereche deosebita de pantofi, sau finetea si romantismul noii colectii Pasion Garden?
Si apoi, bunatatea unei femei i se citeste mereu in ochi, asa cum inocenta se citeste in privirile copiilor. Oamenii rai nu pot fericiti. In primul rand pentru ca nu stiu a iubi si astfel, nu pot fi nici iubiti. Asa ca, incepi sa intelegi ca iubirea care vine din noi e intotdeauna bunatate. Si bunatatea e mereu frumusete. Iar casa mea si intreaga mea lume e plina de iubire si frumusete, ca o gradina fermecata. Acesta e secretul meu. Cel mai simplu si cel mai greu de deslusit din toate"....

...

Cand s-a indepartat tinandu-si de mana mica printesa am inteles ca toate lucrurile au un sens. Privind in urma, fetita s-a intors si mi-a zambit usor imbujorata, imitand cu gratie surasul mamei sale...

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2013, tema propusa de Jolidon.