Inscrie-te la concursurile aniversare aici:

📧 Contact me at dumitru9catalina@yahoo.com

11 November 2016

NOTD: Royal Blue & Silver


Nu am mai făcut nici un model de manichiură de foarte multă vreme, pentru că ungiile mele erau la ”recuperare”. Am descoperit un tratament, care se pare că funcționează miraculos la toată lumea- la mine a fost bunișor, însă mi-a plăcut și pentru că are un aspect de unghii cu gel.
Despre acest tratament o să revin cu un articol, pentru că azi vreau să vă arat câteva produse care mi-au plăcut foarte mult de pe un magazin pe care îl știți deja.
Pentru început, ojele pentru model de pe Bornprettystore.com mi s-au părut altfel, diferite parcă de orice am încercat până acum. În primul rând pentru că sunt super- pigmentate, dar au și o textură groasă, care adera mult mai bine când faci modele cu plăcuțe.

Dar atât de bine, încât mi-a fost super-ușor să fac modelele cu plăcuțe, deși în general mi se pare mai greu și deci, le fac mai rar.
Deci clar merită încercate! Plus că au prețuri în jur de 2 dolari. Le găsiți aici, toate culorile posibile: https://goo.gl/2szVG9



În plus am descoperit și un produs, n-am nici cea mai vagă idee cum ar suna în limba română, dar e super util! Se numește Liquid Tape & Peel Off Base Coat 
(update- am aflat cum se numește: Latex Lichid pentru Cuticule).
Practic, e in sticluță de ojă, arată ca o ojă, numai că se dă pe degete, în jurul unghiilor, se lasă câteva secunde, apoi faceți ce aveați în plan, fie că o manichiură obișnuită, fie că e vorba de modele cu plăcuțe. Când sunteți gata, dezlipiți banda (pentru că lichidul dat pe piele, a devenit un fel de bandă elastică- seamănă cu măștile peel-off ca textură). Asta îmi dă o idee, probabil că și măștile peel-off pot fi folosite la fel.

Nu durează mult să se usuce, să fie vreo câteva secunde, și vă dați seama că e gata, pentru că își schimbă culoarea, cum vedeți în pozele de mai jos:



În orice caz, pentru mine a fost super- descoperire, mi-e mult mai ușor acum, mai ales că mie îmi e imposibil să îmi fac unghiile, fără să nimeresc și restul degetelor.
Tot $1.99 costă și desigur, e free shipping mereu!
Și dacă dați vreo comandă, folosiți și codul DUG10 ca să primiți o reducere de 10%.

Și la final, poze cu modelul de azi, pe care am reușit să-l fac în câteva minute.









Please follow me :



Vote my Looks:

21 comments:

  1. Ce model frumos, eu nu sunt in stare sa folosesc stampila de unghii. Stiu si eu despre existenta acestei solutii, de cand tot zic ca o sa cumpar. Eu o numesc latex lichid.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Asa e, am cautat acum, Latex lichid pentru cuticule se numeste. Mersi de pont!

      Delete
  2. Wow ce unghiute frumoase. Mi-as dori si eu sa am mai mult talent la manichiura.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Zero talent si la mine, doar o placa buna de facut modele :D

      Delete
  3. Wowww....arata demential modelul pe unghii. Daca as reusi si eu sa le fac asa...ce bine ar fi. Dar...n-am nici o sansa! :D

    ReplyDelete
  4. arata excelent si culorile sunt frumoase foc, niste bombonele!

    ReplyDelete
  5. Arata foarte bine manichiura asta, si cu toate ca eu nu port deloc - deh! bucataria cere sacrificii :) - zau ca mi-as face-o pentru o ocazie!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Chiar mi s-a parut ca am facut-o destul de usor de data asta, desi sunt genul cu 2 maini stangi cand e vorba de modele. Bun si acel latex lichid!

      Delete
  6. Am dat si eu de curand o comanda la BornPretty, vroiam cateva oje dar nu mai livra in tara noastra sau ceva de genul si mi-am facut un set de make-up. Imi place oja albastra si modelul tau.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mi-am luat si eu candva niste rujuri lichide chiar bune de la ei.

      Delete
  7. Taci acolo! Ce fain arata. Deci prima data am crezut ca e doar ceva poza luata de pe net. Super!

    ReplyDelete
  8. Super a iesit manichiura ta! Imi place mult combinatia de albastru cu argintiu!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Eu aveam in cap al model, cu negru mat si argintiu. Din pacate am descoperit pe ultima suta de metri ca negru nu mai aveam. A iesit bine si asa, pana la urma.

      Delete
  9. Imi place mult modelul realizat de tine. Se vede foarte frumos. Acum am si eu o comanda cu o ștampilă, placuta si cu o oja specială. Sper sa imi iasă si mie un model frumos

    ReplyDelete
    Replies
    1. Chiar am simtit o diferenta la oja aceasta de modele. Nu am incercat decat argintiul, nu stiu restul daca sunt la fel, dar fiind mult mai densa, e mult mai usor sa o aplici. De obicei ma chinui ceva cu stampila. Sper ca ti-ai luat tot oja pentru modele. Cred ca se merita- mai ales la banii astia!

      Delete
  10. frumoasa manichiura, si ojele sunt superbe. mani cu matrita o ador, se face repede si iese perfect

    ReplyDelete
  11. Foarte faine ti-au iesit. Ce placuta ai folosit?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Tot de pe Bornprettystore, mai veche. Se poate vedea in pozele de aici: http://kaiyoaino.blogspot.ro/2016/01/oja-care-isi-schimba-culoarea-la.html

      Delete

Iti multumesc pentru vizita si te invit sa iti spui parerea aici /Leave a comment here: