04 May 2017

Cum scăpăm de pistrui?


V





-am povestit de crema cu portocale dulci din ultima comandă de pe magazinul Vegis, însă, așa cum ați văzut în poze, am ales și două produse de la Favisan, pentru pete și pistrui.
Loțiunea pentru pete am folosit-o cândva, cu mulți ani în urmă, însă nu-mi aminteam deloc cum mi s-a părut, așa că m-am gândit să o mai încerc o dată.
Din când în când, am mai scris pe blog despre încercările mele de a scăpa de pistrui.
Unii consideră pistruii adorabili, alți oameni, evident, nu sunt prea încântați de ei. Cert este faptul că eu am trăit mereu cu impresia că tenul meu nu arată atât de ”curat” din cauza lor. În general, reușesc să-i acopăr parțial prin machiaj, însă faptul că nu mereu folosesc o cremă cu factor de protecție zi de zi, așa cum ar fi recomandat, și-a spus cuvântul, și, de-a lungul anilor, s-au înmulțit.
La finalul articolului aveți link-urile către cele două produse și poze, dar întâi, să vorbim de fiecare în parte.

Loțiunea pentru pete

Are 70 ml, însă costă foarte puțin.
Dintre cele două produse, aceasta mi-a plăcut cel mai mult, pentru că mi s-a părut și ceva mai potrivită pentru tenul mixt spre gras. Are un miros puternic, care mie îmi amintește puțin de de tinctura de mărar. În rest, mi s-a părut revitalizantă, cu efect de lifting și răcoritoare. E ușor și plăcut de folosit. Pentru că am folosit cele două produse împreună, nu știu exact care dintre ele dă un rezultat mai bun, însă, având în vedere că ambele sunt dedicate aceleiași probleme, mi se pare totuși firesc să fie folosite împreună.


Cremă tip unguent pentru pete și pistrui

Conține ulei de argan și 11 plante, însă nu are un miros de ulei de argan. Mirosul e ceva complex, cumva miroase puțin și a miere de albine, dar nu aș putea să identific exact aromele. Oricum, nu sunt neplăcute sau puternice.
Textura e de unguent- mai exact, asemănătoare cu unturile, decât cu textura de cremă.
Ca mic dezavantaj pentru tipul meu de ten, mi s-a părut cam grasă (uleiurile se simt), dar, pe de altă parte, ar fi absolut excelentă pentru tenul uscat sau foarte uscat.
Ce am observat la această cremă- unguent este faptul că reușește să calmeze pielea iritată sau obosită.

Se recomandă să fie folosită de 2 ori pe zi, după amiaza și seara și se aplică prin masaj ușor.
Eu aș recomanda să o aplicați masând intens, până la absorbția completă, în primul rând, pentru că, dacă aveți tenul ca mine, mixt spre gras, se absoarbe oricum ceva mai greu. În plus, chiar mi se pare că nu are aceleași rezultate dacă nu masezi mai mult timp. Partea bună este că nu e deloc necesar să aplici mai mult decât o cantitate cât un bob de mazăre, și, cum are 40 de ml, fără exagerare cred că îți ajunge mai mult de jumătate de an.
Mie personal, mi-a venit mai greu să o aplic pe timpul zilei, însă am aplicat-o în fiecare seară. Masajul insistent, care era necesar pentru a se absorbi în piele, mi-a adus desigur și alte beneficii- tenul arată mai luminos, mai elastic și tonifiat și am observat și o normalizare a nuanței pielii.
Cum tratamentul e început cu o lună în urmă, iar eu am aplicat doar o dată pe zi, pistruii nu mi-au dispărut miraculos până acum, însă am făcut poze de când l-am început pentru a-i observa progresul. O diminuare în intensitate am început să observ în ultimele zile, așa că sunt foarte optimistă.

Desigur, dacă aveți pistrui și sperați să scăpați de ei în câteva zile, operația laser v-ar putea ajuta, altfel, tratamentele necesită răbdare și perseverență. La finalul tratamentului, deci în câteva luni, o să revin cu un update cu pozele înainte și după și putem trage mai multe concluzii.

Între timp, dacă vreți să testați în același timp cu mine, produsele le găsiți foarte ieftine pe Vegis, plus dacă vă abonați la newsletter, primiți și 10% reducere.

Produsele:

Loțiunea pentru pete- 10,32 lei
Cremă unguent pentru pete-  15,78 lei












Please follow me :



Vote my Looks:

17 comments:

  1. Multumesc pentru review, nu stiam de ele :)

    ReplyDelete
  2. N-am pistrui in schimb vara cateodata imi apar pete, asa ca voi folosi crema recomandata de tine.

    ReplyDelete
  3. Lalelele sunt minunate! Le ador!
    Crema pentru pete o sa i-o recomand surorii mele. Ea are probleme cu pete pe fata care se coloreaza si mai tare pe perioada verii.

    ReplyDelete
  4. Nu stiam de aceste produse dar eu nu am avut niciodata pistrui, doar cosuri.

    ReplyDelete
  5. mie imi plac pistruii tare mult, de aceea cred ca nu am avut!!!

    ReplyDelete
  6. Pistruii sunt chiar sexy, daca e s-o luam asa. Si vad ca roscatele sunt predispuse la asa ceva.
    Chiar am observat pe la TV, prin spoturi publicitare, femei care pozeaza extrem de natural pentru anumite produse de ingrijire si care...au pistrui. Culmea, nu sunt camuflati in niciun fel. Si chiar sunt simpatice.
    Desigur, cine nu ii are poate zice ca-s sexy. Dar cine se confrunta cu asa ceva...hmm, e bine de retinut produsul de la Favisan prezentat de tine. :-)

    ReplyDelete
  7. Am vazut aceste poze superbe si pe Instagram si am zis ca trebuie neaparat sa citesc si review-ul produselor! O prietena de-a mea se confrunta cu pistruii si cred ca aceste produse sunt alegerea perfecta :)

    ReplyDelete
  8. products look great!
    keep in touch
    www.beingbeautifulandpretty.com
    www.indianbeautydiary.com

    ReplyDelete
  9. Hello
    Looks like a great product !
    Thanks for the ,post ,the beautiful photos, ,thanks for sharing !
    Enjoy your weekend !
    xx
    http://helenamybeauty.over-blog.com/2017/05/lumene.html

    ReplyDelete
  10. Mie imi apar cativa pistrui daca uit sa folosesc crema cu protectie. Anul asta m-a prins soarele nepregatita. Am folosit doar bb cream cu protectie dimineata si nu stiu cum s-a nimerit ca in ziua respectiva sa fie soare puternic, desi era frig de crapau pietrele si gata mi-au aparut cativa. De obicei mie mi se albesc pistrui de la crema antiacneica, chiar scrie pe prospect ca albeste si sa ai grija la hainele colorate :)))

    ReplyDelete
  11. Eu nu am probleme cu pistruii, nu am si nu imi apar, dar e bine de stiut. o sa le recomand catorva fete

    ReplyDelete
  12. Din fericire nu am pistrui si nici pete, dar e bine sa stim intotodeauna unde sa apelam.

    ReplyDelete
  13. nu am pistrui, dar cred ca sunt destul de draguti, nu prea-mi dau eu seama de ce ai vrea sa scapi de ei :D

    ReplyDelete
  14. La fix, avand in vedere ca vine vara si pistruii mei o sa o ia razna pe ten.

    ReplyDelete
  15. N-am avut niciodata pistrui...deci nu le-am incercat, insa Favisan are produse foarte bune!

    ReplyDelete
  16. Pistrui nu am, dar daca as fi avut sigur as fi incercat produsele lor. Cei de la Vedis au produse bune si naturale

    ReplyDelete
  17. Piele mea este foarte alba, asa ca imediat cum vine caldura ma umplu de pistrui. Cred ca voi incerca si eu aceste creme, mi se par o idee mult mai buna decat operatia cu laser.

    ReplyDelete

Leave a comment with your opinion or just copy and paste one of these hearts ♡ 💗 💙 💟 💛 ❤