Unii dintre voi veți petrece noaptea de Halloween la o petrecere tematică și atunci vă recomand
acest articol, care vă poate ajuta cu câteva idei de costume ușor de făcut.
Însă dacă nu ați plănuit nimic special, puteți petrece seara de Halloween cu un maraton de filme horror.
Filmele de acest gen sunt în topul preferințelor mele și cred că de-a lungul timpului le-am văzut pe toate, de la cele mai stupide, cu costume și efecte dubioase, până la cele cu adevărat scârboase (pe care le detest) cu mutilări îngrozitoare.
Filmele de genul horror se împart în diverse categorii, monster movies, slasher movies, disaster movies, psihologice, etc.
Din punctul meu de vedere, cele mai bine filme de groază sunt cele care te țin în suspans, nu pun accentul pe mutilări, iar în ultima vreme cel mai mult îmi plac cele din categoria ”found footage”, acestea fiind cele în care o mare parte din acțiune este filmată de unul din personaje.
În lista de azi nu voi include filme populare, pe care mai mult ca sigur le-ați văzut deja, ci voi încerca să propun o listă cu filme mai puțin cunoscute, însă suficient de bune încât să nu vă facă să urmăriți rețete vegane pe instagram în timpul filmului.
1. Flight 7500
Departe de a fi unul din cele geniale, filmul are câteva puncte foarte bune. Toată acțiunea se petrece la bordul unui avion, începutul poate nu o să vi se pară strălucit, însă e important să cunoașteți puțin personajele. L-am inclus în listă, pentru că sunt destul de puține filme bune de groază care au această temă, deși, să fim serioși, cine nu are emoții când vine vorba de a zbura cu avionul? Finalul este foarte interesant, așa că merită urmărit.
Nota mea este 7/10
2. The Remaining
Nu credeam că un film despre sfârșitul biblic al lumii poate fi impresionant. Nu vom avea parte de monștrii (ei sunt acolo, dar nu îi vedem), sau momente extrem de sângeroase, dar filmul te ține în suspans și te invită să meditezi puțin. Dacă majoritatea filmelor apocaliptice arată omenirea care își pierde moralitatea și în lipsa legilor, oamenii devin criminali și violatori, în această versiune, omul devine mai bun, înclinat să prețuiască ultimele momente.
Filmul e cu atât mai impresionant cu cât începe cu nunta a doi tineri care se iubesc.
Nota mea: 9/10
3. Friend Request
Un film horror destul de clasic, doar că într-o versiune modernă. Fata populară încearcă să se împrietenească (acceptând cererea de prietenie pe facebook) cu o colega extrem de ciudată, care nu are prieteni. Însă lucrurile scapă de sub control, când aceasta devine agresivă, iar apoi se sinucide cu scopul de a o pedepsi pe cea care i-a respins prietenia.
Ideea e destul de simplă și clasică, cum am spus, însă filmul te ține în suspans așa că merită inclus în listă.
Nota mea: 7/10
4. Ratter
Mai mult psihologic, decât horror în sensul clasic al cuvântului, filmul Ratter, dacă ar fi să fiu cinstită mi s-ar fi părut destul de plictisitor dacă în rolul principal nu ar fi fost Ashley Benson (blonda din Pretty Little Liars). Ideea filmului e destul de interesantă și de actualitate. Sunt atâtea povești despre oameni care sunt hărțuiți sau urmăriți pe internet. Povestea filmului devine cu atât mai înfricoșătoare cu cât realizăm că se poate întâmpla oricui.
Practic, pe Emma o cunoaștem din fragmentele din viața ei filmate de urmăritor de pe camera telefonului și a laptopului. El reușește apoi să afle adresa ei, când ea confirmă adresa pentru un colet primit de la facultate.
Nota mea: 9/10
5. Tell Me How I Die
Un experiment făcut pe subiecți umani are un efect neașteptat: încep să vadă viitorul- un fel de deja vous extrem de precis. Însă, experimentul mai fusese făcut iar unul dintre subiecții inițiali începe să-i ucidă pe aceștia din urmă, intuindu-le fiecare mișcare.
Filmul este interesant, pentru că pe toată durata lui, te întrebi cum poți scăpa de un criminal care știe exact ce o să faci, chiar dacă și tu știi ce o să facă.
Reprezentativ e momentul când unul dintre cei vizați are o viziune că va fi omorât dacă se duce în mașină, dar fi omorât și dacă încearcă să intre în clădire. Însă desigur, va muri de frig,în zăpadă dacă nu alege una din variante.
Nota mea : 7/10
6. The Mist
Probabil că l-ași văzut deja, dar chiar așa merită revăzut. L-aș încadra la categoria disaster movie, în această versiune, sfârșitul vine o dată cu o ceață care aduce cu sine creaturi dintr-o altă dimensiune. Partea urâtă a omenirii iese la iveală, o dată ce un grup de oameni ajung blocați într-un magazin, înconjurați de creaturi înfricoșătoare. Nebuna fanatică religioasă -paria a societății până atunci devine brusc liderul grupului, incitând oamenii să ucidă sau să pedepsească pe oricine îi contestă autoritatea.
Finalul este incredibil de trist, amintindu-ne că speranța nu trebuie abandonată niciodată.
Efectele și acțiunea în sine nu or să vă dea pe spate, însă merită urmărit pentru ideea din spatele filmului, dar și pentru accentele psihologice extrem de profunde.
Nota mea: 8/10
7. Viral
Bineînțeles că în listă trebuia să fie și un film de tipul celor cu zombi. Bine, nu sunt chiar zombi în sensul clasic, dar ideea e aceeși: un virus misterios transformă oamenii în criminali violenți.
Povestea însă urmează firul clasic, are momente bune de suspans, așa că merită un loc în listă.
Nota mea 7/10
8. The Lazarus Effect
E posibil să îl fi văzut deja, mai ales că e din 2015. Dacă nu, un motiv foarte serios să-l vedeți este Olivia Wilde, Thirteen din Doctor House.
Povestea pe scurt este un amestec de știință, religie și supranatural. Mai exact, un grup de cercetători descoperă o metodă de a readuce la viață, și inevitabil ajung să testeze această metodă pe colega lor, care moare într-un accident de laborator. Însă când se întoarce, ea povestește că a fost în iad, pedepsită pentru o greșeală din copilărie. În plus, serul care a adus-o la viață îi aduce și un bonus de super- puteri, pe care nu, nu și le va folosi pentru a salva omenirea.
Nota mea: 8/10
9.
Please follow me :
Vote my Looks:
♥