Din seria ”mari descoperiri făcute din greșeală”, azi vă prezint Serul Concentrat cu Acid Glicolic de la Bottega Verde.
Nici nu știu exact de ce l-am comandat, pentru că din descriere părea un produs anti-îmbătrânire, nu că ar strica, dar încă nu mă lupt cu ridurile, cel puțin nu la nivelul la care o cremă de noapte nu ar fi suficientă.
Bine, ideea e că mai bine previ, decât să tratezi, dar până la urmă, chiar nu știu de ce am ales să îl comand. Presupun că a fost un accident fericit.
Recomandări
Ingredientul activ, acidul glicolic este cunoscut pentru efectele sale antirid, dar și anti-acnee. Eu nu am probleme cu acneea, nici nu prea am avut, însă cu punctele negre, deși mă chinui cu scruburi și exfolianți de când mă știu, războiul pare mereu pierdut, pentru că, punctele negre reapar mereu. Și nu prea ai ce face.Serul de la Bottega Verde trebuie aplicat seara, prin masaj, iar dacă apare un efect de roșeață, este unul normal, nu motiv de îngrijorare. Cel puțin așa menționează pe instrucțiuni, eu nu am observat acest efect.
Ce face:
-tratează peste noapte punctele negre
Ok, punctele negre nu sunt cea mai gravă chestie din lume, pentru că nu sunt observabile în mod normal, se acoperă ușor cu fond de ten, le mai diminuezi cu diverse tratamente, le cureți cu produse de exfoliere, dar problema e că apar mereu.
În prima zi, după ce am folosit serul Bottega Verde, nu am observat nimic. Am aplicat a doua seară și dimineața am observat că aveam un punct negru. Apoi am realizat că aveam DOAR un punct negru.
Am început să mă gândesc ce am folosit în ultima vreme, dar realizând că nu folosisem de vreo săptămână nici un produs de exfoliere, chiar nici măcar o mască și că, singurul produs nou din rutina mea era serul cu acid glicolic, l-am folosit în fiecare seară și în fiecare dimineață am studiat atent rezultatele.
Cu fiecare zi, porii sunt mai curați. Nu mai am deloc puncte negre. Nu am folosit nici un produs de exfoliere, cel puțin nu acum, cât timp testez serul.
-efect anti-rid
Eu am riduri de expresie pe frunte și, într-adevăr, și acestea au devenit aproape invizibile. Însă instrucțiunile menționează să evităm zona ochilor, unde în general sunt cele mai mari probleme. Dar, eu am puncte negre în toată zona T, deci frunte, nas, bărbie și efectul anti-rid de pe frunte, a fost descoperit întâmplător.Trebuie să menționez că ridurile mele de pe frunte, mai exact 2 linii- erau foarte profunde, pentru că am obiceiul prost de a sta mereu încruntată, de când mă știu.
Până acum am folosit serul timp de 10 zile (seri) consecutive și, da ridurile chiar au dispărut. Nu mă așteptam să dispară efectiv, pentru că... eu continui să stau încruntată, deci mă așteptam ce tratam seara, să fac la loc a doua zi. Dar asta nu s-a întâmplat, deci mă declar total împresionată de efectul anti-rid.
- depigmentează pistrui
Așa cum v-am spus, sunt la a zecea zi de tratament și am observat că, în zonele unde am aplicat serul (doar în zona T), pistruii au dispărut aproape complet. Din nou, un efect total neașteptat, rezultatul e cu atât mai evident cu cât nu am aplicat pe toată fața, deci se vede clar diferența între zonele în care am aplicat, unde pistruii s-au decolorat intens și celelalte zone, unde încă sunt foarte evidenți, mai ales că toamna devin destul de proemineți.Concluzii:
Pe scurt, acest ser mi-a șters punctele negre, mi-a diminuat porii, a șters ridurile de pe frunte și se pare că depigmentează și pistruii. Totul în 10 zile. Deși primele rezultate se văd după 3 zile. E ceva ce nu poate să facă acest ser?!
În caz că mai descopăr și alte efecte, o să revin cu un update la articol.
Din aceeași gamă, cu acid glicolic, Bottega Verde mai are și o cremă de zi, una de noapte, încă un ser care are și acid citric, dar și o mască de peel-off, pe care nu am observat-o inițial.
Probabil că, pentru rezultate de durată și mai rapide, ar fi recomandat să folosesc întreaga gamă.
Acest ser are 15 ml, costă 59 lei și îl găsiți aici:
Update: Acest ser nu mai e disponibil, însă cel cu acid glicolic și extract de fructe e aici, tot redus la preț: https://goo.gl/dfU2Wd
Bottega Verde va face și vouă, dragi cititori, un cadou: aveți 10% reducere la orice comanda dacă folosiți codul KAI înainte sa finalizați comanda. Grăbiți-vă, pentru ca doar primii 20 dintre voi vor putea beneficia de el!
Please follow me :
Vote my Looks:
♥
♥
mi incuriosisce moltissimo questo prodotto
ReplyDeletee proprio buono questo prodotto
DeleteSper sa am timp si energie sa folosesc toate produsele de ingrijire a tenului. Inafara de creme de fata, exfolianti, mai uit de ser, creme de ochi si buze. :D
ReplyDeleteNu stiam de acest ser...am si eu ceva probleme cu punctele negre si chiar am sa intru pe site.
ReplyDeleteDaca e bun pt puncte negre si pistrui, atunci trebuie sa il incerc neaparat.
ReplyDeleteVreau si eu serul pentru puncte negre :)
ReplyDeleteNu remarcasem serul, desi m-am uitat pe site de n ori.
ReplyDeleteDoamne cine nu are probleme cu punctele negre :( cu toate am vrea sa scapam de ele. Multumesc de recomandare
ReplyDeleteUn produs care mi se potriveste perfect din ceea ce spui!
ReplyDeleteVreau sa vad efecte imediate si la mine, pentru riduri! :D
Mi-ar trebui si mie serul asta, eu am o gradinita de puncte negre si daca nu am grija o sa se faca scolari, studenti si maine poimaine ma trezesc ca se inmultesc.
ReplyDeleteIl pun si eu in cos, cu siguranta!
ReplyDeletel-am pus pe lista. Nici nu stiu cum de nu l-am zarit pana acum. La cate puncte negre am eu, o sa aiba de treaba saracul!
ReplyDeleteMi-am luat si eu un produs pentru coșuri si am oscilat intre acesta si un produs mai ieftin. Regret ca nu am ales acidul glicolic dar am citit articolul putin mai tarziu. M-ai făcut sa mi-l doresc prea tare ....
ReplyDeleteWow ma bucur ca exista asa ceva pe piata! La urmatoarea zi de shopping il voi pune in cos neaparat.
ReplyDeleteSuper tare. E in wishlist
ReplyDeleteNu am probleme cu punctele negre dar am prietene care au si o sa le recomand si lor acest produs.
ReplyDeleteDaca face tot ce ai zis nu e deloc scump si cu siguranta il vreau si eu.
ReplyDelete