Chiar dacă este primul produs Klairs pe care îl încerc, auzisem de aceste cosmetice cu mult timp în urmă.
Brandul a devenit popular datorită clienților mulțumiți care l-au recomandat prietenilor.
Și nici nu avea cum să fie altfel, pentru că misiunea lor a fost de la început ca să ofere produse cu ingrediente simple, dar eficiente, fără coloranți, alcool, parabeni, arome artificiale, produsele sunt vegane și nu sunt testate pe animale.
În principal, ei se adresează problemelor specifice tenului sensibil și uscat, dar nu numai.
În prezent, produsele sunt comercializate și apreciate peste tot în lume.
Probabil cele mai populare produse ale lor sunt crema de noapte (care arata și foarte interesant pentru că e o cremă cu o nuanță bleu foarte drăguță- numită Midnight Blue Calming Cream) și Rich Moist Soothing Cream despre care vă scriu eu astăzi.
Descriere:
Crema are o aroma plăcută, de flori de primăvară- mai mult a zambile aș apecia eu.
Ambalajul, deși mi s-a părut inițial ciudat pentru o cremă de față, este foarte ușor de folosit, ușor de dozat și mai ales, ușor de luat în geantă sau bagaje.
Este o cremă foarte- foarte hidratantă. Probabil cea mai hidratantă pe care am întâlnit-o până acum. Eu o declar perfectă pentru sezonul rece pentru toate tipurile de ten, chiar dacă ea este dedicată tenului uscat și sensibil.
La fel, mi se pare ideală pentru tenul iritat, în special după plajă.
Produsul e dedicat atât pentru hidratarea dar și pentru repararea tenului.
Inițial a fost valabilă în varianta de 50 ml, acum e de 60 ml.
O puteți găsi în magazinul online Wishtrend: http://www.wishtrend.com/skin-care/421-klairs-rich-moist-soothing-cream.html
Please follow me :
Vote my Looks:
♥
♥
Ah, crema aceasta ar fi numai buna pentru tenul meu obosit de atata ger, mai ales ca are aroma de flori de primavara. Nu ai avut impresia astazi ca iarna se pregateste sa plece?
ReplyDeleteWow, inainte sa spun ceva despre produs, vreau sa spun ca pozele sunt uimitoare, produsul nu l-am incercat, dar pare tare interesant :)
ReplyDeleteMultumim pentru prezentare, superbe poze :)
ReplyDeletePana acum nu am incercat niciodata produse de la acest brand, insa crema asta "foarte-foarte" hidratanta pare interesanta.
ReplyDeleteNu am auzit niciodata de brandul Klaris :) eu oricum am aflat de o multime de produse noi de la tine. Ambalajul chiar este ciudat. Am crezut ca o sa ne povestesti despre o crema de maini :)
ReplyDeleteNu am incercat pana acum niciun produs de la acest bran, ce este cert cred ca este prima oara cand vad un produs realizat de ei. Imi place foarte mult cum arata crema, chiar cred ca este una foarte hidratanta.
ReplyDeleteNu am incercat acest produs, isa fotografiile tale imi plac maxim, revin de multe ori pe site, doar pentru placerea de a le admira.
ReplyDeletePana acum nu cred ca am auzit de aceasta firma!
ReplyDeleteNu am mai auzit de ei, sunt curioasa de miros si daca intra repede in ten, asta poate sa difere de la ten la ten.
ReplyDeleteNu am auzit pana acum de acest brand, dar nu cred ca ar fi potrivita pentru tenul meu.
ReplyDeleteNu am auzit de aceasta marca. Dupa plaja mie imi place sa folosesc lotiune cu aloe vera sau apa termala simpla.
ReplyDeleteMultumim de prezentare..n-am folosit aceasta crema(pozele sunt superbe)
ReplyDeleteEste o marca absolut noua de care nu stiu nimic. Totul ma duce cu gandul la o crema buna si daca tot e 25$ cred ca face treaba buna!
ReplyDeleteMa omori cu pozele astea! Sunt extraordinare!