19 February 2017

Cumpărături de iarnă de pe BornPrettyStore


În ultima comandă, pe care am dat-o anul trecut, de pe BornPrettyStore m-am concentrat numai pe produsele pentru unghii.
În primul rând mi-am mai crescut colectia de mini oje pentru model, despre care, precum am scris aici, chiar fac diferența pentru modelele cu ștampilă.
Nu știu de ce, dar ultimele comenzi mi-au ajuns cam greu, după aproape 2 luni. La ultima, îmi imaginez că întârzieri au fost de la noi, pentru că a prins perioada de sărbători, iar la cea precedentă, chiar credeam că mi-am luat adio de la colet. Într-adevăr, numărul de urmărire nu e chiar bun, pentru că nu arată decât până iese din depozit, apoi, nu au mai apărut detalii.
Deci da, poate fi riscant să dai o comandă, chiar dacă produsele sunt foarte ieftine și e greu să reziști, mai ales că sunt chiar și surprinzător de bune.


De data aceasta am ales o colecție de oja pentru modele alb și negru, dar și auriu (pe care plănuiam să-l folosesc pentru modele de sărbători).
Plăcuța cu modele de sărbători este superbă, păcat că nu a ajuns până în Crăciun, să mă pot bucura de ea. A fost și foarte ieftină.

Dar cel mai mult mi-a plăcut top coat-ul pentru matifiere, care însă trebuie aplicat cu grijă peste oja cu model.

Link-urile produselor sunt aici (deși unele acum nu mai sunt la reducere):

White and Black Nail Polish: https://goo.gl/kKDYT0
Golden Nail Polish: https://goo.gl/GcWlA3
Christmas Plate: https://goo.gl/4Q8Kra
Matte Top Coat: https://goo.gl/Lc2B03













Please follow me :



Vote my Looks:

17 comments:

  1. Ce frumoase sunt toate. Am si eu o comanda pierduta de la ei. Asta e.. se mai intampla.Dar parca tot mai vreau sa imi iau ceva.

    ReplyDelete
  2. Am primit și eu produse de la BP și mi-au plăcut foarte mult.Pana acum nu m-am încumetat sa comand.

    ReplyDelete
  3. Stiu despre site doar ca eu una nu ma omor cu manichiura si pedichiura. Am cateva oje pe care le folosesc destul de rar si cam atat.

    ReplyDelete
  4. nu am incercat pana acum ojele lor de stampilat. dar placutele sunt irezsitibile! si am si eu un top coat pentru matifiere, ofera un aer aparte!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sunt total topita dupa felul cum arata unghiile cu orice nuanta mata

      Delete
  5. Hello my dear!
    Lovely collections !
    Love your nailart.
    Nice post!
    xx
    http://helenamybeauty.over-blog.com/

    ReplyDelete
  6. Foarte frumoase produsele . As vrea sa incerc și eu mai multe produse de la ei, dar nu am mai comandat din afară până acum.

    ReplyDelete
  7. Imi plac produsele de la ei , dar nu prea as mai vrea sa dau comenzi in afara tarii pentru ca ma taxeaza mult la vama.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Toate comenzile mele sunt sub 10 dolari asa ca nu m-au taxat.
      Oricum o sa scriu un articol in curand despre cum functioneaza sistemul de puncte de la ei si poti sa comazi gratuit. Serios! Eu am dat deja o comanda din puncte si acum strang pentru urmatoarea

      Delete
  8. Imi plac mult modelele realizate cu placuta. Trebuia sa imi arati si stapila ta. Eu nu gasesc stampila potrivita ca sa-mi pot face diverse modele

    ReplyDelete
    Replies
    1. Daca ma crezi, eu am una antica cumparata de la un magazin de la metrou parca. In orice caz, ceva foarte ieftin.
      Dar ma impac asa bine cu ea, ca nici nu m-am gandit sa cumpar alta. Pe Bornpretty am vazut ca au tot felul de stampile fancy,toate formele si marimile si culorile. Presupun ca sunt bune, ca pana la urma, tot ce am cumparat de unghii de la ei a fost ok

      Dar ajuta enorm ojele acestea special pentru stampile, le-ai incercat? Au alta textura, se usuca imediat si se lipesc perfect de stampila si dupa, pe unghie.

      Delete
  9. Mi-e asa dor de produsele de la Bornprettystore... Imi plac foarte mult nuantele de la oje si placuta cu modele. Am si eu una si nu reusesc sa le lipesc pe unghie. Nu stiu cu ce oja sa mai incerc...

    ReplyDelete
  10. Imi plac produsele de la Bornpretty, mi-am luat si eu ceva accesorii si placute de stampilat de la ei.

    ReplyDelete
  11. Foarte frumoase toate! eu am renuntat la ei, din cauza vamalei.

    ReplyDelete
  12. Cat de frumoase sunt culorile, de primavara!
    Uneori mi-e dor sa cumpar oje!

    ReplyDelete
  13. Ce alegeri faine ai facut. Imi plac mult produsele pe care le-ai ales. Aceleasi alegeri le-as fi facut si eu pentru mine. Imi plac mult ojele. Sunt deosebite. Pacat ca vin asa de greu comenzile :(

    ReplyDelete

Leave a comment with your opinion or just copy and paste one of these hearts ♡ 💗 💙 💟 💛 ❤