📧 Contact me at dumitru9catalina@yahoo.com

29 November 2016

Review: Lac de Unghii cu Aromă de Cocos


Săptămâna trecută, de Black Friday am reușit să comand câteva produse de pe BottegaVerde.ro care erau reduse cu 50% și pe care le aveam pe listă de ceva vreme, dar și lacul de unghii cu aromă de cocos, pentru care m-am hotărât spontan. L-am luat la 17 lei, iar înainte era 21, deci am economisit binișor și la el.
Mai au încă două lacuri de unghi parfumate disponibile, cu parfum de violete, cu parfum de iris și știu că în Italia a apărut unul cu aromă de mure- pe care abia aștept să apară și la noi.

Pe scurt, lacul de ungii e rezistent, are culoarea beige, iar într-un singur strat e oarecum transparent, deci merge folosit ca și top coat peste alte nuanțe.


Cum miroase?


Desigur, ceea ce vă interesează este să știti cum miroase. Ei bine, nici măcar nu sunt fan Raffaello, dar imediat ce am folosit acest lac de unghii, mi s-a făcut o mare poftă.
Miroase incredibil, chiar a Raffaello, își păstrează mirosul și chiar mi s-a părut că miroase mai intens, când este aplicat într-un singur strat.

Aroma de cocos nu se simte decât după ce se usucă oja. Defapt, e și un test bun, pentru  a știi dacă s-au uscat unghiile.

Sunt total fascinată de acest lac de unghii și singurul dezavantaj este că nu vă puteți opri din a mirosi unghiile. Ceea ce e ciudat. Nu o faceți în public! 😁

Ca o concluzie: miroase delicios.

Îl găsiți aici: https://goo.gl/5Dqs7R  și chiar dacă ați ratat reducerile de Black Friday, nu ar trebui să-l treceți cu vederea!
Poze mai jos:












Please follow me :



Vote my Looks:

22 comments:

  1. Ce tare! Lac de unghii cu aroma de cocos ...nu am auzit de asa ceva pana acum! Vreaaaau :D

    ReplyDelete
  2. Wow. Sunt tare curioasa de miros. Ori de cate ori imi fac unghiile, prietenul meu se plange ca il doare capul de la miros. xoxo

    ReplyDelete
  3. ce dragut! o sa iau si un un asemenea lac, de curiozitate macar

    ReplyDelete
  4. Ce tare!! N-am mai auzit de lac cu miros de cocos! Trebuie sa-l am si eu!

    ReplyDelete
  5. Mi-ai adus aminte ca scriam prin vara un articol despre oja comestibila :))
    http://viatainculori.eu/2016/07/oja-comestibila-interzisa-gurmazilor/

    ReplyDelete
    Replies
    1. E perfecta pentru cineva care isi roade unghiile. Macar sa fie gustoase :)

      Delete
  6. Cred, ca miroase bestial :) o sa-l iau si eu in urmatoarea comanda :)

    ReplyDelete
  7. Doamne asa miros??? Cred ca as sta numai cu mainile la nas toata ziua! Apropos, mare pofta ce mi-ai facut cu Rafaello alea....

    ReplyDelete
  8. Imi place culoarea. Si mirosul. Waw!

    ReplyDelete
  9. Daca vine la pachet cu Rafaello, vreau si eu! De fapt, vreau chiar daca nu vine...imi iau Rafaello singura :)

    ReplyDelete
  10. Super tare, am vazut ca au si alte arome :)

    ReplyDelete
  11. Foarte interesant acest lac de unghii. Nu am mai auzit de lac de unghii care sa miroase asa frumos. Mie oricum imi place in general mirosul de vopsea, acetona... dar daca miroase a cocos atunci are un punct in plus.

    ReplyDelete
  12. Imi place mult culoarea lui, si cred ca mi-ai facut pofta de cocos!

    ReplyDelete
  13. Lacul este foarte simpatic si ma încânta sa am un lac mirositor! O idee buna di o manichiura superba

    ReplyDelete
  14. E o nunata superba si daca miroasa atat de bine, atunci trebuie neaparat sa-l comand.

    ReplyDelete
  15. Ce imi plac bomboanele. Foarte fain decorul.

    ReplyDelete
  16. Nu stiam ca exista lac de unghii cu parfum. De regula nu suport deloc mirosul ojelor, dar suport. Foarte frumoase fotografiile!

    ReplyDelete
  17. Ce bine arata! Mi-ai facut pofta de prajitura cu cocos. 😊 Pupici

    ReplyDelete
  18. Nu cred ca exista asa ceva! Cred ca toata ziua as fi cu unghiile in nas :)))))))

    ReplyDelete
  19. oja care miroase a bobooo? Vreau si eu!

    ReplyDelete
  20. N-as fi crezut vreodată ca voi întâlni un astfel de lac de unghii, eu ador aroma de cocos :)

    ReplyDelete

Leave a comment with your opinion or just copy and paste one of these hearts ♡ 💗 💙 💟 💛 ❤