El Taur, Ea Berbec
Un cuplu nesigur
El este semn de Pamant, ea de Foc, iar compatibilitatea dintre aceste semne e dicila. Daca in aceasta relatie barbatul e cel puternic, atunci Pamantul aruncat peste Foc va stinge Focul. Cand femeia este cea puternica, instinctul ei de a domina chiar si atunci cand este vorba despre dragoste, Focul mistuie si pustieste Pamantul. Confruntarea dintre cei doi poate fi dura, mai ales daca sensibilitatea barbatului Taur este mai accentuata, daca planeta Venus, care il guverneaza, il face mai dorinic de romantism, poezie, liniste, pace si armonie familiara. materialismul acestui barbat, posesivitatea si gelozia il fac un partener dificil pentru o femeie care vrea miscare si independenta.
El viseaza la o femeie fidela, sensibila, cu mare respect pentru valorile familiei, cu simt matern dezvoltat, cu calitati de gospodina, devotata caminului sau. Din pacate, portretul femeii Berbec este departe de acesta. Abia in a doua parte a vietii (dupa 30 de ani) incepe sa se gandeasca serios la casnicie, mai ales daca are o tinerete fara griji si probleme, care sa nu o constranga la mariaj. Monotonia nu o atrage, dar poate fi fidela atunci cand iubeste cu tot sufletul. In tinerete, el vrea sa se aseze la casa lui, sa castige bani, sa-si faca o situatie, ea vrea sa se distreze si sa traiasca fiecare clipa la maximum. Barbatul Taur este mult mai matur si mai practic si poate avea grija de femeia sa. Totul este ca aceasta sa accepte sa se lase rasfatata si iubita de el. Sexual, nu stralucesc impreuna, iar scanteile adevarate apar rar.
El Taur, Ea Taur
Senzualitate si bani
Ambii sunt semne de Pamant, seriosi, materialisti, practici, cu un romantism delicat, gata sa ia viata in serios de foarte devreme. Isi inteleg unul altuia nevoia de siguranta materiala si emotionala si incearca sa si-o satisfaca reciproc. Fac impreuna planuri de viitor amanuntite, isi caluclueaza banii si isi planuiesc stiintific ascensiunea sociala. Partea materiala a vietii e foarte importanta pentru ei si isi pun in slujba acesteia toate resurse interioare. De foarte tineri, isi vor face o casa cu tot ceea ce le trebuie in ea, vor intemeia o familie, vor face copii si vor avea grija de parinti, chiar si de la distanta. Apreciaza in aceeasi masura tihna unui camin linistit si bucuriile simple pe care le poate da o familie numeroasa si unita. Au acelasi ritm de viata, acelasi tip de energie, aceleasi gusturi, aceleasi vise, conceptii despre viata si despre lume si aceleasi idealuri. Barbatul Taur are unele probleme legate de fidelitate, mai ales la celebra criza de la 40 de ani. Femeia Taur este o gospodina excelenta, cu un simt artistic deosebit, care i se reflecta in felul in care se imbraca, cum isi decoreaza casa, biroul sau masa. Este foarte atenta cu banii, este ordonata, prudenta si nu face cheltuieli inutile. Din punct de vedere financia, formeaza un cuplu de invidiat:perseverent, consecvent, practic, muncitor si de succes. Ambii sunt conservatori si cu o oarecare teama fata de nou si de schimbare. Senzualitatea lor puternica ii tine impreuna si le consolideaza relatia.
El Taur, Ea Gemeni
Lupta dintre pragmatism si idealism
El este semn de Pamant, ea- semn de Aer. Chiar daca la o prima vedere par a fi compatibili, caci Aerul face Pamantul sa respire, sa se dezvolte si sa traiasca, lucrurile nu sunt asa de simple cand este vorba de oameni. Barbatul Taur este static, rigid, incapatanat, conservator, iar femeia Gemeni este mobila, agitata, schimbatoare si nu apreciaza decat foarte tarziu stabilitatea in viata de cuplu. Aceasta este foarte atrasa la inceput de romantismul si forta pe care le degaja barbatul Taur, dar pragmantismul, posesivitatea si gelozia acestuia o sufoca, o sperie si o indeparteaza. El vrea stabilitate, siguranta, garantii ca totul va fi neschimbat si trainic. Ea nu poate oferi nimic din toate acetea. Este superficiala, idealista, se gandeste prea mult la distractii, la o viata trepidanta in afara caminului, casnicia venind cam pe unul din ultimele locuri pe listele de prioritati. El este cu picioarele pe pamant, ea, total cu capul in nori. El este incruntat si grav , ea mereu cu zambetul pe buze. El ia viata prea in serios, ea, dimpotriva, considera totul un joc. Diferentele dintre ei sunt mari, dar se pot completa armonios si un astfel de cuplu ar putea exista cu intelepciune, cu multa deschidere si toleranta si iubire, mai ales din partea barbatului. El poate fi cel puternic si protector, care poate pune in practica visele femeii sale si, macar din cand in cand, ar putea sa invete de la ea cum sa se bucure de viata. Chiar daca in par nu ies intotdeauna focuri de artificii, compatibilitatea sexuala este buna.
El Taur, Ea Rac
Personalitati diferite, teluri comune
El este semn de Pamant, ea-semn de Apa.Femeia Rac ar putea fi ploaia binefacatoare care sa faca sa rodeasca pamantul, iar relatia dintre ei ar putea fi perfecta. Numai ca, de multe ori, femeia Rac isi pierde simtul masurii, devine pisaloaga, asupritoare, geloasa, posesiva si transforma totul in inundatie. Iar daca amesteci prea multa apa cu pamant se formeaza noroi, mocirla, mlastina si relatia lor se poate transforma intr-o capcana naturala pentru sufletele celor doi. Ambele semne sunt emotive si foarte sensibile, chiar daca la barbat nu este atat de vizibil. Se pot intelege, daca sunt dispusi sa renunte fiecare la orgoliul si la egoismul sau. Aceste defecte ii orbesc si-i fac sa nu fie atenti la nevoile asufletesti ale partenerului, punandu-le pe ale lor pe primul loc. Comunica greu, caci Taurul devine enervant de tacut atunci cand este vorba sa aiba o conversatie serioasa, profunda, despre problemele familiare sau de cuplu. Ceea ce au in comun sunt idealurile pe care le urmaresc toata viata si care pot face ca relatia lor sa functioneze: stabilitate, familie, copii, ascensiune sociala, si, mai ales, multi bani. Iar daca barbatul Taur este muncitor si are noroc de o slujba buna, remunerata pe masura, sotia Rac ii trece cu vederea multe dintre capriciile si infidelitati. Se completeaza foarte bine in ceea ce priveste relatia protector- protejat. Barbatul Taur este dominator atunci cand este indragostit, simte nevoia sa-si protejeze femeia iubita, iar femeia Rac are o nevoie organica de protectie si afectiune. Amandoi sunt conservatori, dar au o imaginatie si o mare sensibilitate, care le face relatia sexuala sa mearga bine.
El Taur, Ea Leu
Relatie incendiara
El este semn de Pamant, ea- semn de Foc. Si astfel relatia lor este incendiara. Aceasta femeie este o adevarata calamitate naturala, un incendiu devastator pentru pasnicul, sensibilul si dornicul de stabilitate barbat Taur. Sufletul, ca si bugetul lui, va fi grav zdruncinat dupa o astfel de intalnire de gradul trei. Ceea ce au in comun este idealul de putere si ascensiune sociala, dar fiecare vrea sa il atinga in felul sau propriu. Cel mai mare defect al femeii Leu este dorinta instinctiva de a-si domina partenerul, iar cel al barbatului Taur, incapatanarea. Femeia Leu este puternica, dezlantuita, teatrala, vrea sa fie in centrul vietii parteneruluisau si nu admite abateri de la respect si veneratie. Este o femeie stralucitoare, de care barabtul Taur se simte foarte atras si , cu toate astea, nu poate capitula total in fata farmecului ei. Se pot combina foarte bine la munca, femeia Leu fiind priceputa la realizarea de proiecte, iar barbatul Taur la scoaterea banilor din acestea. Amandoi sunt inclinati catre lumea materiala, diferenta constand in faptul ca Taurul strange la ciorap banii pe care ii face, iar Leu ori ii cheltuieste, ori ii investeste. Ambitiile femeii, mai ales cele de ordin financiar si social, sunt mult mai mari decat ale barbatului Taur si il impinge pe acesta spre tot felul de obiective, care nu sunt ale lui. Nici sexual nu sunt foarte compabitibili. Investesc multa energie in dragoste si fac de multe ori confuzie intre atractia fizica si iubirea adevarata.
El Taur, Ea Fecioara
Bani si ratiune
Cele doua semne de Pamant sunt foarte compatibile. Amandoi sunt muncitori, materialisti, calculati, rationali, prudenti, conservatori si foarte atenti la investirea banilor. Barbatul Taur se lasa cucerit de interesul femeii Fecioara pentru familie, de dorinta ei de a avea o casa, un camin, care sa le ofere siguranta si protectie, in care sa se implice ambii parteneri in aceeasi masura. In plus, meticulozitatea, ordinea, rigoarea si harnicia acestei femei il conving ca ea este cea mai buna alegere pentru el. Fecioara este cea care are mai putine rezerve de romantism si de liniste sufleteasca decat Taurul si de aici pot veni dezamagirile barbatului. Femeia Fecioara este cucerita de seriozitatea barbatului Taur, de sentimentul de siguranta pe care i-l dau proiectele lui de viitor si de felul sau calm de a fi. El este un tip puternic, rezistent, care nu-si pierde cumpatul cu una cu doua. Ea, avand un foarte dezvoltat simt critic, nu se poate opri sa nu-l aplice si acasa. Isi exprima cu glas tare nemultumirile, face mereu sugestii pentru imbunatatirea caracterului sau metodelor sotului ei, vorbeste mult, tine foarte mult la opiniile ei si nimic nu i le poate schimba. In ceea ce priveste munca si banii, fac o echipa imbatabila, mereu renovand, construind, investind, cu o energie inepuizabila. Sexual, se inteleg bine, mai ales daca femeia accepta stilul un pic mai romantic. Taurul nu este fidel intr-o relatie care nu-i cultiva poezie si caldura sufleteasca.
El Taur, Ea Balanta
Cele doua fete ale lui Venus
El este semn de Pamant, ea- semn de Aer, iar compatibilitatea dintre aceste semne este mare. Aerul face ca viata de pe pamant sa se dezvolte armonios si, astfel, femeia Balanta il face pe barbatul Taur sa infloreasca. El o poate rasfata si se poate amuza de capriciile ei. Amandoi sunt guvernati de aceeasi planeta a dragostei, Venus, si au o relatie bazata in primul rand, pe pasiune, patima si atractie fizica maxima. Felul aerian de a fi al acestei femei, dezinteresul pentru material, nepriceperea la finanate, paradoxal, nu-l deranjeaza deloc pe barbatul Taur. Daca ea accepta rolul de protejata, de rasfatata, de copil dulce in bratele lui, nu se plcitiseste si nu cere prea multa independenta, poate avea o viata perfecta. Cand iubeste cu pasiune, Taurul este foarte generos, iar daca primeste in schimb dragostea, intelegerea, poezia si caldura sufleteasca de care are nevoie, este gata sa se puna cu totul la picioarele iubitei sale. Aceasta femeie este foarte pretentioasa si cere din ce in ce mai mult de la barbatul ei si, cand toate problemele materiale isi gasesc o rezolvare, vrea rafinament , uneori mai mult decat poate un Taur. Aceasta dorinta de perfectionare poate face bine barbatului, dar, la un moment dat, le poate deteriora relatia. Cu ceva mai multa maturitate din partea femeii Balanta, relatia poate functiona foarte bine mult timp. Sexual sunt compatibili. Pot avea o relatie aproape perfecta, daca Taurul devine ceva mai rafinat la acest capitol si ceva mai putin conservator.
El Taur, Ea Scorpion
Senzualitate pe toata linia
El este semn de Pamant, ea- semn de Apa. In cazul in care exista armonie intre implicarea celor doi in aceasta relatie, ea poate merge bine. Ceea ce poate strica echilibrul este prea marea intensitate emotionala a femeii Scorpion. Ce orice semn de Apa, ea poate inunda pamantul pe ca-l invadeaza, il poate transforma in noroi. Relatia va fi tensionata, barbatul se va simti sufocat de prea multa posesivitate, de prea multe capricii, de scene de gelozie nejustificate, etc. Barbatul Taur este orgolios si reactioneaza violent si necontrolat la ingradirile de libertate si, mai ales, la subminarea autoritatii sale. el tine foarte mult la rolul sau de cap al familiei, care nu trebuie contrazis si ale carui hotarari nu trebuie contestate sub nici o forma. Femeia Scorpion este sensibila, secretoasa, sentimentala, misterioasa, intuitiva, foarte pasionala si pune mare pret pe sex in cadrul unei relatii, iar barbatul Taur se lasa, de multe ori, subjugat de aceasta tornada de patima si energie, crezand ca astfel pot depasi orice problema. In strafundurile sufletului eise poate ajunge greu si rar afla cineva ceea ce gandeste cu adevarat sau care este adevarata intensitate a sentimentelor sale. Faptul ca amandoi se pricep sa faca bani poate impinge relatia lor spre o latura mai mult de munca si afaceri, din care nu vor putea iesi, din cauza lucrurilor acumulate impreuna si de care nu vor cu nici un chip sa se desparta. Amandoi sunt ambitiosi, muncitori, perseverenti pana la incapatanare. Nu-si recunosc greselile nici fata de ei, nici fata de ceilalti si le este foarte greu sa-si ceara iertare.
El Taur, Ea Sagetator
Prea multe diferente
El este semn de Pamant, ea- semn de Foc. Pamantul poate fi distrus cu usurinta de foc si poate ramane multa vreme marcat profund de evenimente, lovit in creativitate, fertilitate si secat de energia vitala. Oricat de puternic, de dur si de rezistent ar fi barbatul Taur, pana la urma, femeia Segatator, oricat de pozitiva ar fi ea, reuseste sa-l epuizeze. Desi sunt plini de calitati si au o viziune optimista asupra vietii, nu reusesc sa se armonizeze impreuna, decat cu mari eforturi. Barbatul Taur este mai sensibil, mai static, mai calm, mai lent, mai romantic, mai conservator decat femeia Sagetator, cu tabieturi, cu nevoie de siguranta si stabilitate. Femeia este foarte directa, dinamica, rationala, cu un ritm de viata uluitor, cu o exprimare directa, mereu in miscare, adaptabila, care tine mult la independenta ei, exact opusul lui. Depasirea acestor obstacole poate fi obositoare pentru amandoi si, de foarte multe ori, foarte greu de realizat. Atunci cand este la mijloc o mare dragoste, femeia este cea dispusa sa se schimbe, sa faca anumite compromisuri sau sacrificii. In tinerete se simt atrasi de idealismul care exista in fiecare. Ea nu suporta insa posesivitatea barbatului Taur, iesirile lui violente si scenele de gelozie. El este dezamagit de lipsa ei de poezie si, mai ales, de dezinteresul pentru valorile traditionale. Dar o admira pentru optimism, putere si energie, pentru increderea nemasurata in fortele proprii. Sexual, nu sunt foarte compatibili, dar se pot intelege o vreme.
El Taur, Ea Capricorn.
Relatie de milioane
Si el si ea sunt semne de Pamant, compatibile, care se armonizeaza frumos impreuna, pana la o relatie perfecta. Amandoi apreciaza seriozitatea, munca, realismul, valorile materiale, familia, stabilitatea, prudenta, economia, respectarea ierarhiilor si pot construi o legatura temeinica, bazata pe toate acestea. Barbatul Taur va suferi putin de lipsa de romantism a femeii Capricorn, dar, atunci cand pune in balanta fata de toate celelalte calitati ale acesteia, o poate trece cu vederea. El apreciaza la ea feminitatea, hotararea, rezistenta uluitoare la efort pentru o femeie, sobrietata si, in acelasi timp, timiditatea si rezervarea. Este o femeie puternica. Isi cunoaste valoarea si sta in banca ei, lasand, fara greutate, barbatului rolul de cap al familiei. Ea este mandra de el si se bucura pentru toate realizarile lui. Femeia Capricorn apreciaza la barbatul ei decizia, harnicia, perseverenta si capacitatea de a-i oferi o viata linistita si un sentiment de siguranta. Defectul femeii Capricorn este pesimismul, care o impiedica sa vada si partea luminoasa a vietii si sa se bucure deschis de aceasta. Au un ritm de viata asemanator, simt ca dormeaza o echipa, ca se pot sprijini unul pe celalalt in orice situatie si asta ii face mai puternici, un cuplu unit si greu de destramat. Gandesc aproape la fel, se inteleg si se simt unul pe altul intuitiv. In aceasta relatie, barbatul Taur reuseste chiar performanta fidelitatii. Relatia lor sexuala este buna, conservatoare si nespectaculoasa, dar plina de iubire si tandrete.
El Taur, Ea Varsator
Atractia contrariilor
El este semn de Pamant, ea- semn de Aer. Pamantul are nevoie de aer ca sa se dezvolte, il consuma, il epuizeaza, fara a da nimic in schimb. Chiar daca la inceput sunt fascinati unul de altul, nu este vorba decat de o atractie a contrariilor. Femeia Varsator poate fi atrasa de sentimentul de siguranta pe care-l inspira barbatul Taur, de capacitatea lui de a se descurca financiar, de puterea si forta lui, dar, curand, se va simti ingradita si sufocata de gelozia si posesivitatea lui. Barbatul Taur va cere femeii sale seriozitate, calitati de gospodina, implicare totala in treburile familiei, fidelitate si respectarea valorilor traditionale ale vietii. Nimic din toate acestea nu exista in spiritul femeii Varsator. Ea vrea relatii ceva mai superficiale, in care sa nu aiba prea multe responsabilitati, sa se simta libera, sa nu dea socoteala pentru ceea ce face si pentru cat cheltuieste, sa fie rasfatata si adulata. Doreste mai mult un prieten si un amant, decat un sot si o casnicie "ca pe vremuri". Barbatul Taur este atras de mintea femeii Varsator, de aerul ei intelectual, de farmecul si cochetaria ei, de spiritul de aventura (cere spera sa se domoleasca dupa casatorie!!!). Au ritmuri de viata total diferite si idealuri antagonice. Ea vrea sa schimbe ceva mereu in viata si casa ei, el vrea sa pastreze totul neschimbat. Dar ceea ce-i impiedica cu adevarat sa fie impreuna este egoismul fiecaruia. cu cat acesta este mai mare , cu atat relatia lor este mai scurta. Sexual, compatibilitatea lor este medie. Femeia doreste mai mult decat forta, iar barbatul nu intelege de ce trebuie sa incerce lucruri noi, cand cele clasice sunt mai bune.
El Taur, Ea Pesti
Romantism bine ascuns
El este semn de Pamant, ea- semn de Apa. Apa, daca se limiteaza la cantitati rezonabile, face ca pamantul sa rodeasca, sa devina fertil. Daca iese din matca, se transforma in calamitate naturala si inunda, distrugand tot ceea ce a facut sa rodeasca pana atunci. Femeia Pesti este sensibila, delicata si iluzorie, la capitolul romantism fiind perfect compatibila cu barbatul Taur. Cand nu este capabila sa-si tina in frau sentimentele si devine geloasa, excesiv de posesiva, recurge la santaje sentimentale si scene teatrale lacrimogene, iar cand se lasa prada pesimismului si imaginatiei bolnave, devine o povara pentru sufletul barbatului Taur. Daca femeia din zodia Pestilor este echilibrata, daca nu-si incalca unul altuia teritoriul (adica femeia nu se baga in afacerile sotului), relatia lor poate fi una perfecta caci se completeaza foarte bine. Ea este visatoare, dulce, gingasa si fragila, el, puternic, responsabil si materialist. femeia se simte ocrotita si in siguranta langa barabtul Taur, caci el ii poate oferi totul in schimbul fidelitatii si al unei relatii tandre si linistite. Marea calitate a acestei femei-foarte apreciata de barbatul Taur- este capacitatea de sacrificiu pentru familia sa. Si, atat timp cat nu scoate ochii sotului cu ceea ce a facut ea pentru binele lui, relatia are mari sanse de reusita. Din punct de vedere sexual, se inteleg foarte bine, mai ales daca femeia accepta usor sa fie dominata. Cu rabdare si calm, il poate aduce, de fiecare data, acolo unde vrea ea.
Sursa: Compatibilitati astrologice- Daniela Toma
taur cu...taur...:)...sar scantei !!!
ReplyDeletenu chiar taur-taur, cunosc o pereche si amandoi sunt tauri si se inteleg de minune din ce vad eu din exterior
ReplyDeleteimi pare rau ca nu am gasit postare si despre pesti si fecioara :(
ReplyDeleteAjungem si acolo in curand! :*
Delete