05 May 2012

Tratament de noapte Essence

Pentru persoanele cu ten mixt sau gras recomand un tratament ieftin si eficient de la Essence.
Ce mi-a placut:
  • are o formula foarte usoara, care se absoarbe imediat in piele;
  • are un efect racoritor, antialergic si calmant. Nu e genul de produs racoritor-mentolat, ci mai mult aminteste de efectul ceaiului verde. Daca dupa demachierea si curatarea de seara, inca iti simti tenul obosit sau incarcat, tratamentul Essence, iti va da o senzatie placuta de energizare.
  • un parfum extrem de subtil si placut, foarte putin sesizabil. Desi pe produs scrie ca ar contine si alcool si parfum, probabil ca e vorba de cantitati foarte mici, pentru ca nu simti nimic iritant pe piele. Parfumul, insist, e foarte-foarte subtil si placut.
  • contine 40 ml, dar il folosesc deja de 3 saptamani zilnic si am consumat cam un sfert;
  • nu ingrasa si nu incarca in nici un fel tenul (evident, e un gel si e conceput pentru tenul mixt/gras, deci nu e un produs "greu" pentru piele);
  • tratamentul e recomandat pentru cosuri si puncte negre. Din experienta mea, daca nu vorbim de o acnee intensa, intr-adevar cosurile vor disparea ad literam peste noapte. Si la nivelul punctelor negre vei observat o ameliorare. Asa cum e usor de dedus, un tratament care actioneaza pe intreaga durata a noptii, va fi la modul evident, destul de eficient.
  • Se aplica seara si se clateste dimineata. Persoanele care prefera sa lasa noaptea  tenul sa "respire", il pot folosi doar pe zonele problematice (frunte, nas, barbie);
  • Eu il mai folosesc si pentru a revitaliza tenul obosit. Il aplic chiar si in timpul zilei, il las 10 minute si dupa clatesc.
  • Pret: eu l-am cumparat la 2-3 euro. Deci ar trebui sa-l gasiti incepand cu 10 Ron.
Ca o concluzie generala, mi se pare foarte bun pentru persoanele tinere si adolescente, care in general au probleme ale tenului legat de excesul de sebum, puncte negre etc. Nu este un tratament miraculos. Daca aveti o problema serioasa cu acneea,ma indoiesc ca va poate fi de prea mare ajutor. Dar folosit zilnic, efectul devine mai evident. Oricum, e un produs fresh, light, usor de utilizat si mai ales la un pret rezonabil.